Subvenții de 53 milioane de lei, aprobate de AIPA

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a autorizat în luna iunie spre plată cereri de acordare a subvențiilor în valoare totală de 53,96 milioane de lei. Sumele au fost direcționate către fermieri prin diverse forme de sprijin, se menționează într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Potrivit instituției, 39,63 milioane de lei au fost autorizate pentru 38 de cereri depuse în cadrul formei de plată postinvestițională. Cererile cu cea mai mare pondere din totalul sumei alocate, aproape 12 milioane de lei, a fost alocată pentru investiții în exploatații zootehnice. Puțin peste 8 milioane de lei au fost alocați investiților în infrastructura de producere, prelucrare sau comercializare din sectorul vegetal, 6 milioane de lei pentru stimularea dezvoltării turismului în mediul rural și aproape 4, 5 milioane de lei în exploatații din sectorul viticol.

Potrivit autorităților din agricultură, aproape 14 milioane de lei au fost alocate pentru forma de plată în avans, și anume pentru achitarea primei tranșe aferente celor 11 proiecte investiționale depuse în anul 2025. Din acestea 9 proiecte vizează modernizarea exploatațiilor zootehnice, iar 2 sunt aferente măsurii de stimulare a producerii pe teren protejat.

Tot în luna iunie, 500 de mii de lei au fost direcționați pentru dezvoltarea a 17 proiecte investiționale în cadrul Programului LEADER. Iar din Fondul de rezervă al Guvernului pentru compensarea accizelor la motorină au fost alocate aproape 62 de milioane de lei.

Citiți mai mult.

Fermierii amenință cu reluarea protestelor

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].