STUDIU: În câțiva ani, toate vacile vor merge la toaletă

Cercetătorii germani susţin că au reuşit în cadrul unui program vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, să dreseze 16 viței pentru ca aceștia să urineze la toaletă. Experimentul a început ca o glumă, însă gestionarea urinei bovine, cu un conţinut ridicat de azot, ar putea, pe termen lung, să aducă beneficii reale pentru mediu, susţine o echipă de cercetători din Germania și Noua Zeelandă, care a prezentat rezultatele experimentului în revista Current Biology, scrie CNN.

”Vitele produc în jur de 66-88 de kilograme de fecale și circa 25 de litri de urină în fiecare zi. Răspândirea deșeurilor în sol poate avea efecte negative asupra mediului”, a explicat Jan Langbein, coautor al studiului.

Agricultura este cea mai mare sursă de emisii globale de amoniac, iar creșterea animalelor reprezintă mai mult de jumătate din această contribuție, au menționat cercetătorii, într-un comunicat de presă, adăugând că în Europa, 90% din emisiile de amoniac provin din agricultură.

Dacă amoniacul produs de deșeurile bovine nu contribuie direct la schimbările climatice, când este amestecat cu solul, se transformă în oxid de azot, un gaz cu efect de seră. Acesta contaminează pământul și cursurile de apă.

Langbein, psiholog la Institutul de cercetare pentru biologia animalelor de fermă din Germania, și echipa lui s-au întrebat:

„De ce n-ar putea vacile să învețe cum să folosească toaleta? Sunt animale destul de inteligente și pot învăța multe”.

Hotărâți să încerce măcar să facă ceva în acest sens, oamenii de ştiinţă au utilizat hrana ca recompensă pentru a dresa 16 viței să urineze într-un ţarc cu toaletă şi susţin că rezultatele obţinute sunt comparabile cu cele pe care le-ai aştepta de la un copil de 3 ani.

În prima fază a dresajului, animalele au fost introduse într-o latrină închisă. Ori de câte ori urinau, li se dădea o recompensă. Vițeii au fost antrenați astfel 45 de minute în fiecare zi. După 10 zile de antrenament, echipa a reușit să dreseze cu succes 11 din cei 16 viței implicați în experiment.

Potrivit cercetătorilor, provocarea este acum dresarea unor cirezi mari şi adaptarea acestui principiu la contextul din Germania, unde vitele petrec mai mult timp în aer liber decât în grajduri. Cercetătorul Langbein e încrezător:

„În câțiva ani, toate vacile vor merge la toaletă”.