Stocurile au fost suplinite cu încă 1700 de rachete antigrindină

Republica Moldova urmează să primească pe 1 august, alte 1700 de rachete antigrindină de rază lungă, achiziționate din Bulgaria. În prezent, țara noastră, are suficiente dispozitive de antigrindină pentru întreg sezonul. În acest scop, Guvernul a alocat 20 de milioane de lei, transmite radiomoldova.md.

În urma vijeliilor și ploilor torențiale din ultima perioadă, mai multe localități au fost afectate, chiar dacă acestea se aflau sub protecție antigrindină. Potrivit datelor Serviciului Antigrindină, în perioada 25-26 iulie, peste 500 de rachete au fost folosite în raioanele Edineț, Soroca, Sîngerei, Ceadîr-Lunga, Călărași, Ungheni pentru a înlătura pericolul.

Directorul adjunct al „Serviciului Antigrindină”, Vasile Aghenie, a precizat că de la începutul sezonului agricol, au fost folosite peste 3350 de rachete antigrindină.

 „Noi avem un contract unic semnat cu Bulgaria, privind achiziția a 2700 de rachete antigrindină, o mie dintre acestea au fost recepționate, iar mâine vor ajunge alte 1700 de unități cu rază lungă care au trecut testarea. Poimâine dimineața, rachetele antigrindină vor fi repartizate în punctele de lansare. Valoarea unei unități este de 370 de euro. Contractul total pentru acest an este de un milion de euro. Noi protejăm, peste un milion de hectare și nu cuprindem toată Republica Moldova. Sunt raioane întregi care nu au acoperire, dar pericolul este mai mare la nordul și centrul țării”, a menționat Vasile Aghenie.

În Republica Moldova sunt 132 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină. Acestea sunt amplasate în 24 de raioane ale țării.