Starea de urgență, înlocuită cu stare de alertă

Guvernul a decis încetarea Stării de Urgență în Energetică începând cu 25 aprilie, dar a hotărât instituirea Stării de alertă în energetică pentru 60 de zile. Hotărârile au fost aprobate la ședința cabinetului de miniștri și vor fi transmise Parlamentului pentru aprobare finală.

ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministru:

,,Vom propune spre aprobare hotărârea prin care solicităm Parlamentului încetarea stării de urgență în sectorul energetic începând cu 25 aprilie. Cu toate acestea rămânem prudenți, urmărim ce se întâmplă în lume, deoarece contextul mondial și regional, rămâne în continuare foarte complicat. De aceea propunem ca nivelul de prudență să fie micșorat de la starea de prudență, la starea de alertă pentru o perioadă limitată de 60 de zile. ”

Potrivit autorităților,  decizia vine ca urmare a unei analize a indicatorilor de risc, care confirmă că măsurile excepționale luate și-au atins scopul, iar situația s-a stabilizat.

SERGHEI DIACONU, șeful Centrului Național de Management al Crizelor:

,,Astăzi, pentru că infrastructura de energie este funcțională și are loc asigurarea progresiva a pieței cu produse petroliere, considerăm că menținerea stării de urgență nu mai este proporțională, dar propunem revenirea la starea de alertă care va permite menținerea stocurilor la nivel necesar, monitorizarea și ajustarea prețurilor, asigurându-ne că mecanismele care au funcționat în beneficiul oamenilor rămân active și pentru a preveni orice abuz sau volatilitate.”

Reamintim că, starea de urgență în sectorul energetic a fost instituită la 25 martie pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia a fost luată după ce principala linie electrică care alimentează Republica Moldova –Vulcăneşti – Isaccea, a fost deconectată în urma atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina. Măsura a oferit autorităților posibilitatea de a gestiona și criza carburanților, generată de războiul din Orientul Mijlociu.

Citiți mai mult:

Criză în Agricultură: fermierii cer soluții pentru creditare și refinanțare

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.