Sprijin pentru promovarea vinului moldovenesc

Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova lansează Programul ”Promovarea Exporturilor Vinului Moldovei (WESA)”, scrie civic.md.

Acțiunea prevede dezvoltarea unui plan de marketing și promovare pentru creșterea exportului de vinuri de calitate pe piețele netradiționale, prin stimularea și sprijinirea activităților de marketing și implicit, prin construirea unei imagini pozitive a Vinului Moldovei pe piețele netradiționale, dar și alte noi piețe cu potențial de creștere a exporturilor de vinuri.

Bugetul total al Programului de granturi WESA este de 13 milioane de lei. Se anticipează oferirea suportului financiar nerambursabil pentru aprox. 20 de companii din domeniul vinicol. Durata oricărui grant acordat în cadrul acestei program nu va fi mai mare de 24 de luni.

Depunerea dosarelor se va desfășura în trei etape:

  • Etapa 1: Până la 31 iulie 2023, ora 17.00;
  • Etapa 2: Până la 29 septembrie 2023, ora 17.00;
  • Etapa 3: Până la 30 noiembrie 2023, ora 17.00.

Printre obiectivele strategice ale programului se numără creșterea vânzărilor Vinului Moldovei pe piețele țintă, creșterea vizibilității internaționale și creșterea valorii adăugate a Vinului Moldovei.

Totodată, proiectul va organiza un atelier informativ cu prezența fizică, privind programul „Promovarea și Exportul Vinului Moldovei”. Pocedura de aplicare se va efectua, la data de 20 iulie 2023, orele 10:00, în cadrul sediului Mediacor.