Soler – energie solară pentru fiecare!

Energia solară reprezintă una dintre cele mai bune surse pentru a genera electricitate. Totodată, este cheia unui viitor pentru un mediu natural –  mai bun, mai curat și mai sănătos. „Soler”, cu o activitate de peste 10 ani în Republica Moldova,  furnizează și montează colectoare solare de ultimă generație.

Astfel, clienții beneficiază de apă caldă la cel mai mic preț, pe tot parcursul anului.

Eugen Camenscic, consultant domeniul energetic, soler: „Colectoarele solare sunt o instalație foarte simplă, se utilizează razele solare cu care se încălzește apa caldă. Noi putem acoperi până la 70 la sută din consumul anual de apă caldă, cu ajutorul acestui colector. Recuperarea investițiilor poate ajunge până la doi ani, maxim.”

Colectoarele solare au un regulator electronic și un senzor al temperaturii care previne înghețul apei. Acestă instalație permite utilizarea Soler-ului și în timpul iernii. Spre deosebire de colectoarele de înaltă presiune, el este protejat de fierbere și garantează siguranță.

Colectoarele solare au o durată de viață de până la 25 de ani și sunt solicitate atât de persoanele fizice cât și de companiile mari, care și-au pus scopul să reducă din cheltuielile pentru facturi.

Eugen Camenscic, consultant domeniul energetic, soler: „În funcție de necesitatea clientului, noi putem instala de la 120 de litri până la 300 de litri. Dar dacă vorbim despre instalațiile mari, pot fi și capacități mai mari, de la 1000 până la 5000 de litri. Poate fi instalat pe acoperiș plat sau în pantă, dar și pe orice suprafață disponibilă și sigură.”

Instalarea panourilor fotovoltaice este un alt domeniu al companiei „Soler”.

Investițiile în energia regenerabilă aduc beneficii atât cetățenilor, care vor economisi bani la plata facturilor, dar și statutului, care își va fortifica independența energetică.

Eugen Camenscic, consultant domeniul energetic, soler: „Panourile fotovoltaice sunt utilizate pentru producerea energiei electrice. Putem acoperi necesitățile unei case sau a unei întreprinderi.În contextul creșterii prețului la energia electrică, panourile fotovoltaice au devenit foarte solicitate. Iar compania noastră a finalizat deja peste 70 de proiecte în acest an.”

 „Soler” este distribuitor oficial al companiei franceze „Recom”, un brand cu renume internațional care își propune să contribuie la crearea unui viitor mai verde.

Eugen Camenscic, consultant domeniul energetic, soler: „Nu uitați, energia soarelui este o resursă gratis. Ea trebuie doar valorificată, iar acest lucru este posibil cu compania Soler.”