Sobele cu lemne triplează poluarea aerului

Sobele pe lemne triplează poluarea locuințelor cu particule nocive, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie.

Conducătorul studiului, Rohit Chakraborty susţine că cei mai expuși la corpusculii rezultați de pe urma arderii lemnelor sunt vârstnicii şi copiii.

De asemenea, autorii afirmă că vânzarea sobelor ar trebui să conţină un avertisment cu privire la riscurile pentru sănătate.

Timp de patru ore cât arde focul, nivelul substanței periculoase este de trei ori mai mare, acestea constituind între 27 și 195 micrograme pe metru cub de aer, iar limita OMS este de 25 într-un interval de 24 de ore.

Cercetările au fost realizate în 19 case din Sheffield pe parcursul unei luni de la începutul anului.