Slusari demisionează din Consiliul Energocom

Alexandr Slusari și-a anunțat demisia din Consiliul de Administrație al Energocom, invocând dezacordul față de solicitarea companiei de majorare a tarifelor la gaz. Acesta susține că decizia nu a fost discutată în cadrul Consiliului și califică demersul drept prematur și insuficient justificat economic.

ALEXANDRU SLUSARI, FOST MEMBRU AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL ENERGOCOM: ,,Eu plec în semn de dezacord cu cererea, depusă de compania Energocom la ANRE în vederea majorării tarifelor la gaz. Am fost membru în Consiliu timp de 3 ani și niciodată nu a fost situația, când decizia strategică să ne fie comunicată împreună cu postare oficială pe pagina entității. Cerere privind majorarea tarifelor nu a fost deloc discutată în cadrul Consiliului și a apărut subit ieri, după masă. Personal o consider  prematură și nejustificată suficient economic în condițiile volatilității enorme pe bursele internaționale. În condițiile unui consum redus de gaze în perioada primăvară-vară activitatea financiară a companiei Energocom nu este afectată semnificativ din cauza devierilor tarifare negative.”

La finalul mesajului, fostul membru al Consiliului le-a mulțumit colegilor pentru colaborarea din ultimii trei ani și și-a exprimat regretul că o decizie pe care o consideră „hazardată și destructivă” ar putea afecta reputația companiei.

Consumatorii casnici ar putea achita un tarif mai mare pentru gazele naturale, dacă ANRE va aproba solicitarea depusă de Energocom. Compania propune majorarea prețului de la 14,42 lei la 20,93 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. Astfel, consumatorii ar urma să plătească cu 6,51 lei mai mult pentru fiecare metru cub, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 45,1%. Potrivit companiei, solicitarea este determinată de majorarea costurilor de achiziție a gazelor naturale.

ANRE urmează să examineze calculele prezentate și să decidă dacă aprobă, modifică sau respinge tariful propus.

Citiți mai mult.

Maia Sandu la Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.