Situația pandemică din Moldova, tot mai complicată

”Situația pandemică din Republica Moldova rămâne a fi foarte complicată, mai mult, ea se agravează. Și nu doar la noi în țară, ci și peste hotare”, a declarat premierul țării, în cadrul unui briefing de presă.

Ion Chicu a îndemnat oamenii să poarte măști, inclusiv în spații publice deschise. De asemenea, oficialul și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu numărul de locuri disponibile în spitale pentru pacienții cu COVID-19.

”Am văzut decizia Comisiei extraordinare pentru sănătate publică din municipiul Chișinău. Rugăm oamenii să poarte măști. Mai avem locuri în spitale, dar asta nu înseamnă că acestea nu se vor epuiza, dacă oamenii nu vor fi conștienți.”

Potrivit Ministerului Sănătății, numărul moldovenilor infectați cu noul coronavirus se apropie de 100 de mii, iar bilanțul deceselor provocate de infecție a depășit 2000 de cazuri.