Situația epidemiologică în Moldova

Pe parcursul săptămânii trecute, morbiditatea prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare s-a aflat la nivelul de intensitate joasă, cu o descreștere de 13,3% în comparație cu săptămâna precedentă.

Astfel, în perioada 1 – 7 mai au fost înregistrate 3.951 de cazuri, inclusiv în municipiul Chișinău – 1.637 de cazuri. Din numărul total de bolnavi, 64% sunt copii cu vârste de până la 14 ani.

Totodată, în perioada menționată, a fost înregistrat un singur caz de gripă sezonieră, în raionul Soroca.

Legat de pandemia de coronavirus, și aceasta bate în retragere. Doar 110 moldoveni au fost testați pozitiv, potrivit datelor Ministerului Sănătății, cu privire la rezultatul celor 14.058 de teste efectuate.

Din cauza infecției, alți doi moldoveni și-au pierdut viața.

De asemenea, în urma celor 32 de investigații, prin metoda molecular, la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, o probă a fost pozitivă la virusul gripal de tip B și 11 la prezența virusurilor non-gripale.