Și copiii vor fi nevoiți să tragă sapa

Pandemia de COVID-19 riscă să influențeze soarta a milioane de copii. Aceștia pot să fie obligaţi să muncească, într-o perioadă în care, la nivel global, se înregistrează o creştere a numărului copiilor care muncesc pentru prima oară în ultimele două decenii, a avertizat ONU.

Conform unor statistici oferite de OIM şi UNICEF se aproximează că, la începutul anului 2020, 160 de milioane de copii erau obligaţi să muncească.

Dacă se adeveresc previziunile actuale privind creşterea sărăciei globale, încă nouă milioane de copii vor fi forţaţi să muncească până la sfârşitul anului viitor.

Raportul, publicat la fiecare patru ani, arată că jumătate din numărul copiilor care muncesc au vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani.

Tendinţa ascendentă a început înainte ca pandemia să perturbe complet economia globală şi să marcheze un punct de cotitură.

În momentul în care criza generată de pandemie s-a extins la nivel global, unul din zece copii muncea.
ONU avertizează că situaţia riscă să se deterioreze dacă nu se face nimic pentru a ajuta familiile care se scufundă în sărăcie.

Fenomenul afectează băieţii într-o măsură mai mare.
Şi mai îngrijorătoare este creşterea numărului de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani care fac o muncă periculoasă, ce poate avea un efect direct asupra dezvoltării, educaţiei sau sănătăţii lor – o categorie ce include sectoare periculoase precum mineritul sau pescuitul sau faptul de a lucra peste 43 de ore pe săptămână, ceea ce face ca orice şcolarizare să fie aproape imposibilă.

Marea majoritate a copiilor – 70 la sută sunt angajaţi în activităţi agricole, în timp ce 20% sunt activi în sectorul serviciilor, iar restul de 10% în industrie.
Africa subsahariană a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de copii care sunt obligaţi să muncească.