Schimb de experiență Franța-Moldova în domeniul vinificației

În perioada 17-20 ianuarie, Oficiul Național al Viei și Vinului, în colaborare cu Camera de Agricultură din Dordogne, Franța găzduiește prima vizită de studiu din Franța în Republica Moldova, destinată beneficiarilor proiectului PartnersInWine, din cadrul programului EU4Business: Connecting Companies. 

Vizita de studiu are drept scop schimul de experiență, networking și transferul de cunoștințe și know-how între beneficiarii proiectului, ce urmează a fi implementate în vederea creșterii sustenabilității și producției de vin, internaționalizarea afacerilor și cele mai bune practici de export.

Printre obiectivele de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere, creșterea competitivității produselor vinicole, orientarea spre consumator și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.