Schema de export ilegal de vinuri în SUA, deconspirată de IGPF și PCCOCS

O schemă de încălcare a drepturilor de autor, prin export ilegal de vinuri în Statele Unite ale Americii, a fost deconspirată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și procurorii PCCOCS.

Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ cinci milioane de lei.

ILONA RAILEAN, șefa secției comunicare strategică a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră: 

,,Mai exact, compania din Moldova a fabricat și exportat în Statele Unite ale Americii, începând din 2020, vinurile cu denumirea mărcii vizate, protejate internațional, fără însă ca să ducă tratative privind obținerea acestui drept ceea ce implică condiții și costuri. Prin urmare, titularul francez al acestei mărci a anunțat autoritățile, iar agențiile Interpol și Europol au sesizat Poliția de Frontieră din Republica Moldova. “

În cadrul operațiunii au fost efectuate percheziții la domiciliile și în automobilele persoanelor vizate, precum și la fabrica de vin din afara capitalei. Oamenii legii au ridicat ambalaje, mostre de etichete, contracte, facturi și purtători de informații, care urmează să fie examinate. Exporturile către SUA au fost suspendate, iar cercetările continuă sub conducerea procurorilor PCCOCS.

Citiți mai mult:

Pănțărușul – desemnat „Pasărea Anului 2026” în Republica Moldova

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.