Sărbătoare mare pentru creștini. Aceștia îl cinstesc pe Sfântul Dumitru

Creştinii ortodocşi de rit vechi îl cinstesc pe Sfântul Dumitru cel Mare. În mai multe localități ale ţării se sărbătoreşte hramul, iar în biserici sunt oficiate liturghii.

Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de mir, a fost un martir creștin, sfânt militar din veacul al III-lea, care a trăit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian în cetatea Tesalonic. A fost martirizat aproximativ în anul 306.

Tradiţia populară spune că în această zi, păstorii aștern pe iarbă un suman şi observă ce oaie va călca prima pe el.

Dacă este neagră, atunci iarna va fi blândă. Dacă va fi albă, atunci ne aşteaptă o iarnă geroasă.

În Republica Moldova locuiesc peste 36 de mii de oameni care poartă numele Dumitru. Aproape 19 mii se numesc Dmitri şi 190 sunt Dimitrie. Peste 3 500 de femei se numesc Dumitriţa şi peste 60 – Dumitra.