Șapte persoane, sancționate pentru pescuit ilegal în perioada de prohibiție pe Nistru
În raionul Ștefan Vodă, inspectorii de mediu, în colaborare cu voluntarii locali, au desfășurat recent acțiuni de control nocturne în zona râului Nistru, pe sectorul Cioburciu–Talmaza, pentru prevenirea braconajului piscicol în perioada de prohibiție.
În urma patrulărilor, au fost identificate șapte persoane care pescuiau ilegal cu ajutorul cercurilor prevăzute cu plasă din monofilament – unelte interzise prin lege. Pentru faptele comise, au fost întocmite procese-verbale, iar contravenienții au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 29.400 lei, câte 4.200 lei fiecare.
Totodată, inspectorii au calculat un prejudiciu adus resurselor piscicole în valoare de 12 mii de lei, care urmează a fi achitat. Obiectele utilizate la pescuit au fost ridicate conform procedurilor legale.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că pescuitul în perioada de prohibiție este strict interzis și că încălcarea acestor reguli afectează grav echilibrul ecosistemelor acvatice. Acțiunile de control vor continua în perioada următoare pe întreg teritoriul țării.
Citiți mai mult:
Înghețuri de Paștele Blajinilor: temperaturile scad până la minus 2 grade la sol
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].
