Sancțiuni pentru arderea resturilor vegetale

Arderea resturilor vegetale rămase după recoltarea căpșunelor îi poate costa scump pe cei care încalcă legea. Inspectorii de mediu au depistat mai multe cazuri în localitatea Cunicea și au aplicat amenzi în valoare totală de 55 de mii de lei. Autoritățile avertizează că astfel de acțiuni sunt interzise și vor continua controalele și în alte localități.

În urma verificărilor efectuate în teren, inspectorii de mediu din Florești au întocmit patru procese-verbale pentru persoanele care au dat foc resturilor vegetale. Potrivit autorităților, fumul rezultat poluează aerul, afectează solul și poate provoca incendii de vegetație.

De asemena, inspectorii de mediu din Edineț au depistat, în timpul unor razii de control, un caz de incendiere a miriștii. Persoana responsabilă a fost identificată, iar cazul va fi examinat pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului le recomandă oamenilor să nu dea foc resturilor vegetale, ci să le transforme în compost sau să le valorifice prin alte metode prietenoase cu mediul.

Inspectorii de mediu anunță că verificările vor continua în perioada următoare, iar persoanele care vor încălca legea riscă sancțiuni.  Acestea vizează amenzi între 10 000 și 15 000 de lei pentru persoanele fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de 40- 60 de ore. În cazul persoanelor juridice, legea stabilește amenzi cuprinse între 30 000 și 40 000 de lei.

Citiți mai mult.

Guvernul pregătește o nouă reformă fiscală: taxe mai mari pentru vicii și facilități pentru veniturile mici

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.