Salariu minim, sub standardul european
Numărul persoanelor ocupate și al tinerilor activi economic în Republica Moldova este în continuă scădere, iar migrația și îmbătrânirea populației accentuează criza forței de muncă. Expertul economic Veaceslav Ioniță atrage atenția că, pentru a se apropia de standardele europene, salariul minim pe țară ar trebui să ajungă la cel puțin 50% din salariul mediu, ceea ce ar însemna circa 8.000 de lei în 2026.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic:
„În anul 1991 la puterea de cumpărare leului era egal cu 100%, în 1993 a scăzut la 19%. În doi ani de zile, veniturile reale ale populației au scăzut de 5 ori. Oamenii au devenit mai săraci de cinci ori. “
Un alt fenomen care agravează situația este migrația masivă a populației apte de muncă. Dacă în 2015 peste hotare se aflau aproximativ 610 mii de persoane, în 2025 numărul acestora a ajuns la 923 de mii. În paralel, dezechilibrul demografic devine tot mai pronunțat: numărul tinerilor scade rapid, iar cel al persoanelor vârstnice crește, ceea ce pune presiune suplimentară pe piața muncii și pe sistemul social.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic:
„Astăzi, salariul în Republica Moldova, în 2025 a ajuns la 785 de euro, iar în 2026 noi îl anticipăm că va fi 855 de euro. În Municipiul Chișinău, salariul este cu 20% mai mare decât mediu pe republică, asta înseamnă că în 2026 salariul Municipiului Chișinău pentru prima dată, salariul mediu va depăși 1000 de euro.”
În ceea ce privește veniturile, diferențele regionale rămân semnificative. Pe malul drept al Nistrului salariile au crescut considerabil în ultimii ani, ajungând la peste 15 mii de lei în 2025, în timp ce pe malul stâng acestea sunt de peste două ori mai mici. Totuși, se observă și o creștere a numărului de persoane cu venituri mari, inclusiv a celor care câștigă peste 1.000 sau chiar 2.000 de euro lunar, semn al unei polarizări accentuate a veniturilor.
În acest context, salariul minim rămâne un punct critic. Pentru 2026, acesta este de 6.300 de lei, echivalentul 36,7% din salariul mediu, sub nivelul recomandat de standardele europene. Expertul subliniază că fără o creștere treptată a salariului minim până la cel puțin 50% din salariul mediu, Republica Moldova va avea dificultăți în atingerea obiectivelor de integrare europeană și în asigurarea unui nivel de trai decent pentru populație.
Citiți mai mult.
Peste 40 de lideri, la Summitul Comunității Politice Europene
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].
