S-a dat start sesiunii de bacalaureat 2022

Au început emoțiile și pentru absolvenții claselor a XII-a. Iar cei care au dat start acestei noi provocări au fost cei 3.107 de elevi ai programei de liceu din instituțiile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale, informează Ministerul Educației.

Aceștia au susținut astăzi, 3 iunie prima probă din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea 2022, și anume cea la Limba și literatura română pentru alolingvi.

Sesiunea de BAC va continua marți, 7 iunie, cu proba la limba de instruire, la care vor participa 15.674 de candidați. Ulterior, în cadrul probei la limba străină, care va avea loc vineri, 10 iunie, vor participa 16.163 de candidați. La cea de-a patra probă de examen, programată pentru marți, 14 iunie, vor participa 17.283 de candidați. Cei de la profilul uman își vor testa cunoștințele la matematică, iar cei de la uman la istoria românilor și universală.

Proba de examen pentru disciplina la alegere va avea loc vineri, 17 iunie, în timp ce sesiunea de Bacalaureat se va încheia marți, 21 iunie, cu proba de examen la limba maternă, la care vor participa 430 de candidați.

Testele de examen vor fi verificate în perioada 4 – 26 iunie, iar rezultatele vor fi afișate pe 27 iunie.