Rusia a devenit cel mai mare furnizor de îngrășăminte al Indiei

Rusia a devenit pentru prima dată cel mai mare furnizor de îngrăşăminte al Indiei, în primul semestru al anului fiscal 2022/2023, oferind reduceri la preţurile aplicate pe plan mondial, acaparând mai mult de o cincime din cota de piaţă, au declarat pentru Reuters surse guvernamentale şi din industrie, sub protecţia anonimatului, scrie agrointel.ro.

Importurile Indiei de îngrășăminte din Rusia au urcat cu 371%, la nivelul record de 2,15 milioane de tone, în primele șase luni din anul fiscal care a început la 1 aprilie, a declarat un oficial guvernamental care monitorizează cu atenţie importurile. Acesta a adăugat că în termeni valorici importurile Indiei în perioada respectivă au urcat cu 765%, la 1,6 miliarde de dolari. În întregul an fiscal trecut, India a importat 1,26 milioane de tone din Rusia.

”India face eforturi să-şi asigure îngrăşăminte la preţuri rezonabile, după escaladarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina. Livrările ruseşti sunt efectuate la timp şi la preţuri rezonabile, ajutându-ne să evităm o posibilă penurie”, a explicat oficialul.

Pe piaţa mondială, preţurile la îngrăşăminte au urcat semnificativ din martie, după ce statele occidentale au impus sancţiuni asupra livrărilor de îngrăşăminte din Rusia şi Belarus, exportatori cheie, în urma invadării Ucrainei. Împreună, Rusia şi Belarus au reprezentat anul trecut peste 40% din exporturile globale de potasă. Rusia a fost responsabilă pentru aproximativ 22% din exporturile globale de amoniu, 14% din exporturile globale de uree şi aproximativ 14% din exporturile globale de fosfat monoamoniu (MAP) – toate fiind îngrăşăminte importante.

„Este o situaţie avantajoasă pentru India şi Rusia. India obţine câteodată reduceri de peste 70 dolari pe tonă faţă de preţurile aplicate pe plan mondial. Rusia obţine un mare cumpărător, care-i poate înlocui pe europeni”, susţine un oficial din industrie.

Creşterea livrărilor din Rusia a dus la înjumătățirea exporturilor Chinei către India la 1,78 milioane de tone în primul semestru al anului fiscal 2022/2023. Exporturile din alte destinaţii, cum ar fi Iordania, Egipt şi Emiratele Arabe Unite au scăzut de asemenea.