Runde lungi de negocieri. Fermierii… așteaptă rezultate

Agricultorii protestatari sunt în așteptarea realizării revendicărilor înaintate autorităților pentru a revitaliza situația din sector.

Discuțiile care au avut până a acum cu autoritățile, nu s-au soldat cu succes, spun aceștia.  

În cadrul emisiunii Actualitatea la Raport, de la AGRO TV Moldova, vice-președintele Comisiei Agricultură și Industrie Alimentară, Iurie Pasat împreună cu agricultorul Andrei Dînga, au încercat să analizeze situația, dar până la urmă nu au venit la un numitor comun.

Andrei Dînga, agricultor :”Eu nu sunt convins că acum imediat se va rezolva. Sper totuși la o maturitate politică. Noi am rugat-o totuși și pe doamna Președinte, să ia o decizie, să ajute fermierii. Totuși, sperăm să mergem cu un rezultat acasă, pentru fermieri. Motorina nu se prevede în timpul apropiat. Eu cred că se poate de găsit bani. Poate cumva cu TVA-ul, proiectul să-l punem puțin pe pauză, iar banii să-i direcționăm ca ajutor, ar fi tot o variantă.”

Iurie Pasat, deputat: ”Eu sunt sigur că tractoarele vor pleca și noi o să ajungem la o înțelegere până la urmă, fiind că fermierii trebuie să înceapă campania de recoltare a culturii de prima grupă. Sper, și cer la o discuție fără atacuri, unde să fie o analiză mai profundă. Să vedem capacitățile financiare ale țării, să vedem de unde se poate de cedat. De găsit acest mijloc, ca fermierii să plece acasă și să se pregătească de sezonul de recoltare. Soluția este de a face un apel către “Forța Fermierilor”, să delege trei reprezentanți. Să discutăm, să găsim un numitor comun, asta trebuie să o facem cât mai repede. Nu trebuie de amânat. Referitor la subvenții, eu am discutat și cu președintele Alexandr Trubca și cu domnul Ministru al Agriculturii.”

La data de 19 iunie curent, agricultorii au venit cu tehnica agricolă în PMAN. Până la aceasta, ei au protestat și au blocat traseele naționale, dar și mai multe vămi ale RM.