În plin sezon al roșiilor, la Ratuș, raionul Criuleni, munca este în toi. În gospodăria lui Vasile Spînu, recolta este culeasă și ajunge în aceeași zi la fabrica de procesare. Tot acolo, roșiile sunt transformate în suc proaspăt și conserve, iar o parte dintre produse ajung direct la cumpărători, fiind vândute direct din fabrică.
Vasile Spînu deține o suprafață de 5 hectare cu plantații de legume, iar 4 hectare sunt cultivate cu soiuri de roșii.
VASILE SPÎNU, producător:
„În general, cultura principală pe care o cultivăm este cea a tomatelor, însă mai cultivăm și castraveți, ardei, vinete și gogoșari. Practic, producem aproape toate tipurile de legume.”
Vasile spune că deseori merge în plantație să culeagă roșiile, chiar și atunci când muncitorii nu sunt la muncă.
VASILE SPÎNU, producător:
„Avem un soi autohton de roșii, cu un gust specific, pe care îl consumam când eram mici, de la bunici. Sunt foarte gustoase și, uitați-vă, alții îmi spun că parcă sunt roșii crescute în sere.
Producătorul a moștenit pasiunea pentru agricultură de la tatăl său. După ce afacerea de familie, înființată de părinții săi, a fost dezvoltată de-a lungul anilor, el i-a preluat conducerea.
VASILE SPÎNU, producător:
„De 7 ani încoace, mă străduiesc să o modernizez și să o aducem la standardele europene.”
Pe lângă plantația de roșii, Vasile Spînu mai cultivă și ardei pe 1.5 hecatre, care sunt utilizați la procesare, pentru obținerea pastei de tomate.
VASILE SPÎNU, producător:
„Avem deja clienți care îl procură. Noi îl lăsăm până ajunge la coacere, roșu aprins, atunci îl recoltăm și deja se realizează.”
Dacă lăzile cu roșii s-au umplut, drumul acestora continuă spre fabrica de procesare.
Între timp, în zona de procesare, munca continuă fără întrerupere.
„Începem munca la orele 8:00, lucrăm 8 ore și îi mulțumesc domnului Vasile că avem de lucru.”
„Munca a început foarte bine. De dimineață avem clienți, MUSCĂ Iar eu aș spune că este mai mult o terapie decât o muncă.”
După ce muncitorii se asigură că sucul ajunge în camera de conservare, acesta este sigilat, ambalat și pregătit pentru comercializare.
Sucul proaspăt de roșii este produs chiar în fața cumpărătorilor, iar acest lucru atrage oameni din toată Moldova.
„Cumpărăm deja de 3 ani și suntem mulțumiți de calitate. Deja ne pregătim pentru iarnă.”
„Știam mai demult despre această fabrică și ne-am gândit să venim să cumpărăm. Suntem cu mașina și mai sunt încă două familii cu noi. MUSCĂ Ce anume va atras? În primul rând, curățenia și calitatea prelucrării roșiilor.”
„Nu am cumpărat până acum, dar de mai multe ori am văzut produsele și am spus să vin să cumpăr. Cred că vom veni și pe viitor.”
Vasile Spînu spune că își dorește ca afacerea să se extindă și să dezvolte gama de produse pe bază de roșii. În acest an, estimează o producție de 60-80 de tone de roșii la hectar, iar planurile sale pentru viitor sunt orientate spre modernizare și creștere.
Citiți mai mult.
„Miros de pâine caldă”. Expoziție despre istoria pâinii, deschisă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.