România, principalul partener comercial al Moldovei

Romania rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova, în pofida crizei cauzate de coronavirus.

Conform datelor oficiale ale Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri din țara vecină, la data de 31 mai curent, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Moldova a fost de 728 milioane de dolari.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, acesta a scăzut cu peste 19 la sută, în principal, ca o consecință a contracției economiilor celor două state, cauzate de pandemia de COVID-19.

În Republica Moldova activează peste 1700 de întreprinderi cu capital românesc. Investițiile în capitalul social au însumat în jur 3,8 miliarde lei.

România se clasează pe locul 1 printre principalii investitori ai Republicii Moldova, atât după valoarea capitalului investit cât și după numărul de întreprinderi cu capital român.