România bucură copiii ucraineni, refugiați în nordul R. Moldova

O sută de copii din Ucraina care au fugit de război, au primit în dar tablete. Donația vine din partea României care, astfel, vrea să le asigure elevilor condiții mai bune de studii în noul an școlar. Mai mult, timp de o lună, beneficiarii vor avea acces gratuit la internet, relatează NordNews.md.

Nicolai Oraci este tată a 13 copii, nouă dintre care sunt adoptați. S-au refugiat în Moldova, în luna martie. Acum locuiesc în orașul Sângerei, iar de la 1 septembrie, opt dintre copii vor merge la școală.

„Am primit patru tablete. Avem opt elevi, dintre care patru au laptopuri, iar ceilalți vor avea tablete. Este un ajutor mare pentru noi.”

Nicolai Oraci, refugiat

 

Darurile din partea României i-a bucurat pe copii. Aceștia spun că noile tablete le vor fi de mare folos.

„Pentru studii. Trec în clasa a VIII-a. Este complicat să lucrez cu telefonul pentru că ecranul este mic. Îmi va fi de folos la școală. Suntem recunoscători pentru ajutor.”

„Sunt bucuros că am primit această tabletă. Am nevoie de ea pentru a învăța.”

„Să ai o tabletă e super. Eu am un, dar nu funcționează. Eu desenez cu creioanele imagini din tabletă.”

 

Amintim că, la mijlocul lunii iunie, la Bălți a fost inaugurat un centru educațional pentru copiii refugiați din Ucraina, dar și pentru micuții din familiile social vulnerabile din municipiu.

Acesta a fost construit pe un teren achiziţionat cu sprijinul financiar al Guvernului României, unde Mitropolia Basarabiei va edifica un Centru Cultural și o Catedrală.

„Iată-ne la trei luni de la înființarea centrului „Anastasis” din municipiul Bălți, pe terenul din proprietatea Episcopiei de Bălți, achiziționat din banii Guvernului României. Am oferit 100 de tablete achiziționate prin efortul românilor stabiliți în străinătate și prin ajutorul necontenit al bisericii ortodoxe române,”

Petrișor Dumitrescu, Consul General al României la Bălți

„Ne-am focusat pe familiile care au mai multă nevoie de aceste tablete, familiile numeroase, unde posibilitățile de a achiziționa asemenea tablete sunt reduse. Am oferit tablete digitale și beneficiarilor centrului nostrum.”

Liliana Lungu, manager, Centrul Educațional „Anastasis”

„Ne-am propus să-i ajutăm pentru că se apropie anul școlar. Majoritatea dintre ei studiază online așa că am adus 100 de tablete în sprijinul lor. Ne-au costat aproape 20 de mii de euro. Banii sunt de la parohiile din România și din Occident.”

PS Antonie, Episcop de Bălți

 

 Conform informațiilor Ministerului Afacerilor Interne, de la începutul conflictului armat din Ucraina și până în prezent, în Moldova au intrat peste 530 de mii de cetățeni ucraineni. Dintre aceștia, pe teritoriul Moldovei au rămas aproape 77 de mii de refugiați.