România, al doilea exportator de grâu în UE

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene în sezonul 2021-2022, care s-a încheiat la data de 30 iunie, au urcat cu 6,8 la sută, până la peste 27 milioane tone. Iar în sezonul 2020-2021 cu două milioane tone mai puțin, arată datele publicate de Comisia Europeană, transmite Reuters.

Cifrele furnizate de Executivul comunitar arată că Franţa a fost cel mai mare exportator de grâu moale din UE, cu o cantitate de peste opt milioane de tone exportată în sezonul 2021/2022, urmată de România, cu o cantitate de peste șase milioane de tone.

Porumbul este totuşi un produs pentru care UE este un net importator, în special pentru a-şi putea hrăni efectivele de animale. Importurile de porumb ale UE în sezonul 2021/22 s-au ridicat la peste 16 milioane tone, în creştere cu șapte la sută față de sezonul precedent.

În schimb, la orz exporturile Uniunii Europene au scăzut cu șase la sută în sezonul 2021/2022, până la aproape șapte milioane de tone. Şi în acest caz, România a fost al doilea mare exportator de orz din UE, cu 1,73 milioane de tone exportate, fiind devansată tot de Franţa, cu 3,31 milioane de tone de orz exportate în sezonul 2021/2022.

Comisia Europeană subliniază că aceste date se bazează pe cifrele vamale furnizate de cele 27 de state membre UE şi este posibil să fie revizuite în săptămânile următoare.