România a inclus Moldova în zona verde

Important pentru moldovenii care și-au propus să meargă în România sau să tranziteze țara vecină. Autoritățile de la București au actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat în contextul pandemiei de COVID-19, iar Moldova a fost inclusă în zona verde.

Totodată, s-a decis și modificarea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile în perioada 10 decembrie – 8  ianuarie.

Astfel sunt exceptați de la măsura carantinei: conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de nouă locuri pe scaune.

În condițiile date, va fi impusă carantina pentru zece zile la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care persoanele nevaccinate ori cele care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, cu condiția să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României, indiferent de zona de risc în care sunt încadrate statele din care vin.