Risc de inundații

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează despre formarea scurgerilor intensive pe pante cu risc de inundații locale și creșterea apei în râurile mici, în perioada 5-7 iunie curent, după ce, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de instabilitate atmosferică.

Din cauza precipitațiilor puternice, în volum de 15-49 de litri pe metru pătrat, pe alocuri ar putea crește nivelul apelor cu 0,3-0,8 metri.

În acest sens, salvatorii atenționează reprezentanții administrației locale, agenții economici, în subordinea cărora se află lacurile de acumulare să atragă atenția la starea barajelor, podurilor, dar și a căilor de evacuare a apei.

În situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112, pentru intervenția salvatorilor și a altor servicii speciale.