Revin ninsorile. Minimele vor coborî până la minus 13 grade

Vreme mai liniștită, dar geroasă și cu ninsori slabe pentru vineri, anunță meteorologii. Astfel, la Nord, temperaturile maxime vor ajunge până la -8 grade, iar noaptea coboară până la tocmai -13 grade.

În Centru, termometrele vor indica până la -6 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la -9 grade. În Sudul țării, vom avea parte de circa -3 de grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi în jur de -3 grade.
În Capitală, maximele se opresc la -5 grade, iar noaptea vom avea în jur de -7 grade. Sâmbătă, frigul, cel puțin pe timp de zi, se va mai domoli un pic. Noaptea va fi însă geroasă.