Republica Moldova trăiește în sărăcie absolută

Peste 31 la sută din populația Republicii Moldova trăiește în sărăcie absolută, iar 15 la sută se află în sărăcie extremă. Cele mai afectate sunt persoanele din mediul rural, unde rata sărăciei ajunge la 40 la sută, comparativ cu 21 la sută în orașe. Aceste datele au fost prezentate de Biroul Național de Statistică și au fost calculate după o nouă metodologie, aliniată la standardele Uniunii Europene.

Potrivit Biroului Național de Statistică, pragul sărăciei absolute a fost stabilit la peste 3.700 de lei pe lună pentru o persoană.

OLEG CARA, director general, Biroul Național de Statistică:

„În 2025, de asemenea, a fost reproiectată cercetarea și a fost lansată pe un eșantion nou, renovat, așa-numitul „master”, care este utilizat pentru toate cercetările în gospodăriile populației. În același mod a fost reproiectat și studiul privind ancheta de muncă.”

Statisticile arată că printre cele mai vulnerabile categorii se numără persoanele de peste 60 de ani, familiile cu trei sau mai mulți copii și gospodăriile care depind de agricultură sau de transferurile sociale. În premieră, a fost calculată și sărăcia multidimensională, care a ajuns la 13,2 la sută.

Reprezentanții Biroului Național de Statistică spun că noile date vor contribui la elaborarea unor politici sociale mai eficiente și la direcționarea sprijinului către persoanele aflate în situații vulnerabile.

Citiți mai mult.

Producția de lapte crește în Moldova: Peste 64 de mii de tone obținute în 2025

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].