Republica Moldova s-a integrat oficial în sistemul european SEPA

Republica Moldova este de astăzi oficial parte operațională a Zonei Unice de Plăți în Euro.  Acest mecanism reunește 41 de țări europene și permite efectuarea transferurilor în euro la aceleași standarde de cost, siguranță și viteză ca în Uniunea Europeană.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, anterior un transfer internațional putea costa între 20 și 200 de euro, în timp ce prin SEPA acesta va fi procesat cu doar câțiva euro sau chiar gratuit, în funcție de politica fiecărei bănci.

În prezent, opt bănci comerciale din Republica Moldova au obținut statutul de participant SEPA și pot procesa plăți în euro conform regulilor sistemului european de plăți. Alte instituții financiare urmează să se alăture treptat rețelei.

Potrivit BNM, pentru companiile moldovenești, SEPA înseamnă costuri mai mici de tranzacționare și acces facil la piața europeană. În 2024, între Moldova și țările SEPA s-au efectuat aproximativ 830 de mii de plăți în euro, cu o valoare totală de 11,8 miliarde de euro. Aceste fluxuri financiare vor fi de acum gestionate mai eficient și la costuri reduse, direct prin sistemul SEPA.

La nivel macroeconomic, integrarea în SEPA va genera economii de circa 20 de milioane de euro anual, fonduri care pot fi redirecționate către investiții și dezvoltare economică.

Aminitim că Republica Moldova a inițiat procesul de aderare la SEPA la începutul anului 2024, iar Consiliul european al plăților a aprobat includerea țării în martie 2025.

Citiți mai mult:

Horticultorii au avut pierderi financiare din cauza înghețurilor

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.