Republica Moldova lansează un plan strategic pentru securitatea instituțiilor și a proceselor democratice

 Președinta Maia Sandu a anunțat adoptarea unui plan strategic menit să protejeze instituțiile statului și procesele democratice împotriva amenințărilor hibride tot mai complexe. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate de la Chișinău.

Planul pentru perioada 2025-2027 se bazează pe trei piloni principali: reziliența informațională, reziliența cibernetică și combaterea finanțării ilicite a politicii.

Șefa statului a avertizat că tehnologiile emergente, în special inteligența artificială, pot fi folosite pentru manipularea opiniei publice, iar statul trebuie să fie pregătit să contracareze aceste amenințări. Unele măsuri vor fi făcute publice, iar altele, din motive de securitate națională, vor rămâne confidențiale.

 MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova:

,, Am venit cu un set de măsuri, am determinat instituțiile care sunt responsabile de acest set de măsuri. Vreau să avem un stat mai puternic, mai pregătit la următoarele scrutine, dar și între aceste scrutine. Reziliența informațională este probabil cea mai complicată sarcină a statului nostru acum, iar impactul cel mai mare în alegeri se va încerca anume prin manipulare informațională. Trebuie să vedem care sunt tehnologiile noi, cât de mare este rolul inteligenței artificiale și cât de mult pot fi folosite aceste tehnologii pentru a manipula opinia cetățeanului”

Reziliența cibernetică este al doilea pilon al planului și vizează protejarea infrastructurii digitale a țării. Președinta Sandu a subliniat că atacurile recente au expus vulnerabilități atât în sectorul public, cât și în cel privat.

Planul prevede investiții semnificative pentru securizarea digitală a serviciilor publice, inclusiv a sistemelor bancare și energetice, consolidând astfel pregătirea statului în fața ingerințelor externe și a războiului hibrid.

Citiți mai mult:

Noi reguli pentru pâine și paste: Produse fără gluten, ambalare și siguranță alimentară modernizate

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.