Reguli noi pentru prevenirea bolilor la animale

Guvernul a aprobat o nouă normă sanitar-veterinară care consolidează sistemul de prevenire și control al bolilor animale în Republica Moldova. Documentul stabilește criterii clare pentru vaccinare și măsuri sporite de supraveghere.

Regulile vizează atât animalele terestre, cât și cele acvatice, din sălbăticie și din captivitate.

LUDMILA CATLABUGA, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare:

„Implementarea acestor măsuri ne va permite să urmărim rezultatele concrete și să reducem focarele de boli, să extindem vaccinarea și să introducem un sistem de trasabilitate a vaccinurilor. Prin adoptarea acestei norme protejăm sănătatea publică și consolidăm sistemul național de prevenire a bolilor la animale”

Potrivit autorităților, urmează să fie creat un sistem de înregistrare ce va include identificarea animalelor, tipul de vaccin utilizat și data administrării. Administrarea vaccinurilor va fi realizată sub controlul medicului veterinar oficial, care va asigura evidența imunizărilor și gestionarea cantităților rămase. Totodată, va fi intensificată cooperarea cu autoritățile din România și Ucraina pentru gestionarea riscurilor transfrontaliere și crearea unor zone comune de vaccinare.

Citiți mai mult:

Curs valutar: 13-15 februarie 2026

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.