Reguli mai stricte pentru exportul deșeurilor din UE

Comisia Europeană a propus, miercuri, o revizuire a regulamentului UE privind transferurile de deşeuri, astfel încât să fie mai dificil pentru statele membre să-şi expedieze deşeurile către ţările mai sărace din afara blocului comunitar, relatează Reuters.

Legislaţia propusă, care mai are nevoie de aprobarea statelor UE şi a Parlamentului European, face parte din iniţiativele Bruxellesului de a reduce poluarea şi a spori reciclarea unor materiale precum plasticul, textilele şi metalele, conform Pactului Verde european.

Astfel, exporturile deşeurilor către ţările ce nu sunt membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) vor fi permise numai dacă acestea din urmă acceptă să le primească şi ”sunt în măsură să le gestioneze durabil”. Cât despre exporturile deşeurilor către ţările membre ale OCDE – circa 10 în afara UE -, acestea vor putea fi suspendate dacă acele deşeuri sunt susceptibile să provoace probleme de mediu.

De asemenea, companiile europene exportatoare vor trebui să se asigure că instalaţiile de la destinaţie sunt supuse unui audit independent care să ateste că pot gestiona aceste deşeuri cu un impact minim asupra mediului.

UE a exportat anul trecut aproximativ 33 de milioane de tone de deşeuri şi a importat circa 16 milioane

UE a exportat anul trecut circa 33 de milioane de tone de deşeuri şi a importat la rândul ei circa 16 milioane. China, care a fost mult timp una dintre principalele destinaţii ale acestor exporturi, a creat o criză pe piaţa mondială a reciclării după ce începând din ianuarie 2018 nu a mai acceptat deşeuri din străinătate, interzicând progresiv importurile de plastic, metale, textile, rebuturi de oţel, notează Reuters și AFP, citate de Agerpres.

Sufocate la rândul lor de importurile de deşeuri, mai multe ţări din sud-estul Asiei au imitat modelul Chinei şi au reexpediat către ţările occidentale sute de containere cu deşeuri considerate neconforme sau periculoase.

În acest context, proiectul Comisiei Europene are în vedere ”simplificarea considerabilă a procedurilor pentru facilitarea reinserţiei deşeurilor în economia circulară” în cadrul UE.

Bruxellesul propune astfel ”digitalizarea completă a tuturor procedurilor pentru transferul deşeurilor între statele membre” ale UE şi proceduri accelerate pentru transportul către infrastructuri de reciclare ”certificate”.

O ”clasificare armonizată” a deşeurilor ar trebui să pună capăt fragmentării pieţei europene, unde interpretările şi procedurile diferite de o ţară la alta complică transferurile transfrontaliere.

Traficul ilegal cu deşeuri europene este estimat la 9,5 miliarde de euro anual

Comisia Europeană propune,de asemenea, consolidarea combaterii traficului ilegal cu deşeuri europene, a cărui valoare anuală este estimată la circa 9,5 miliarde de euro, permiţând agenţiei europene anti-fraudă OLAF să participe la investigaţiile naţionale şi consolidând sancţiunile.

”Obiectivul este ca UE să-şi asume o responsabilitate mai mare pentru deşeurile pe care le produce. Ceea ce nu se întâmplă în prezent şi aceasta trebuie să se schimbe”, a declarat comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius. ”Gândiţi-vă doar la toate gunoaiele din plastic ce rezultă din proasta gestionare a deşeurilor”, a exemplificat el.