Regiunea transnistreană a interzis exportul de produse alimentare

Exportul unor categorii de produse alimentare din regiunea transnistreană a fost interzis din 31 martie, scrie Infotag.

În primul rând, este restricționat exportul de produse agricole şi derivate ale acestora. În special, carne, peşte, produse lactate, cereale, legume, fructe, nuci, făină, ulei vegetal, seminţe de floarea soarelui, zahăr, produse de cofetărie şi de patiserie.

Interdicţia este argumentată prin necesitatea protejării securităţii alimentare.

Anterior, a fost limitată cantitatea unor produse alimentare ce poate fi vândută în magazine către o persoană.