Reexaminări la BAC: au mai apărut șase medaliați

Alți șase absolvenți au obținut media zece la sesiunea de bacalaureat din acest an, în urma examinării contestațiilor, informează Ministerul Educației, potrivit căruia, rezultatele finale ale BAC-ului au fost publicate în toate Centrele de Bacalaureat din țară.

Astfel, 49 de absolvenți, din cei peste 17.000 care au participat la sesiunea din acest an, au reușit să obțină nota zece la toate probele.

După anunțarea rezultatelor preliminare au fost depuse peste 8.600 de contestații, ceea ce reprezintă 13% din numărul total de note acordate. Atât numeric, cât și procentual, numărul contestațiilor depuse în 2022 este mai mic, comparativ cu sesiunea din 2021, când au fost depuse 9.295 de contestații.

Cele mai multe contestații au fost la proba de examen Limba și literatura română – 2.075, aceasta fiind și disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși.

După examinarea contestațiilor, numărul absolvenților care au promovat examenul național de bacalaureat a crescut cu 69 și este egal cu 11.591.

În continuare, în perioada 18 – 25 iulie, va fi organizată și sesiunea suplimentară a examenului de BAC, iar rezultatele preliminare vor fi anunțate pe 27 iulie, în timp ce cele finale – după examinarea contestațiilor, adică pe 1 august.