RED Nord și FEE Nord ar putea fi privatizate

Instituțiile RED Nord și FEE Nord, care operează în domeniul energiei, se pregătesc pentru procesul de privatizare, a declarat ministrului Energiei, Victor Parlicov, într-un interviu pentru nordnews.md.

Ministrul recunoaște că există interese politice și locale care pot influența procesul de privatizare, iar acest lucru poate duce la tendințe de corupție. El a adăugat că, în calitate de ministru, nu dispune de timp pentru a se implica în fiecare achiziție și, prin urmare, așteaptă să primească rapoarte detaliate despre tenderuri suspecte și să acționeze în consecință.

 „Noi examinăm la modul practic posibilitatea deetatizării, privatizării sau crearea unui parteneriat public-privat, pentru a atrage investiții și a avea, să spunem așa, un mediu mai puțin susceptibil corupției. Uneori mi se transmite că unele tenderuri pot fi trucate. Ca ministru nu ai timp să te ocupi de fiecare achiziție. Sigur că eu adresez întrebarea mai departe, dar lupta cu corupția nu este funcția de bază a ministrului”, a declarat ministrul Energiei.

Scopul final al procesului de privatizare pentru instituțiile RED Nord și FEE Nord este îmbunătățirea eficienței și obținerea unei contribuții semnificative din partea lor. În acest sens, Parlicov a menționat că, în prezent, nu s-a ajuns la etapa în care să fie efectuate schimbări de management, deoarece echipa actuală lucrează în prezent.

„Ceea ce noi vrem să facem cu RED Nord și FEE Nord este ca să le pregătim de procesul de deetatizare sau privatizare, pentru ca să obținem inclusiv și o contribuție bună la ele. Asta înseamnă că va trebui să îmbunătățim eficiența. Noi nu am ajuns la etapa să facem schimbări de management. Deocamdată lumea lucrează. Noi am avut o urgență mult mai mare la Termoelectrica și din păcate ne-a luat 3 luni să ducem până la sfârșit acea schimbare de management, de care am vorbit.”

Totuși, aceasta nu este o prioritate în acest moment, deoarece se lucrează în prezent la identificarea potențialilor investitori, mai adaugă ministrul.