Recurs la istorie: 5 Noiembrie. Cele mai importante evenimente

5 noiembrie 1138 – Ly Anh Tong este întronat împărat al Vietnamului, la vârsta de doi ani, începând o domnie care a durat 37 de ani.

5 noiembrie 1271 – S-a născut Ghazan Khan, urmaș al lui Hulagu han, fiul lui Genghiz han și fondator al dinastiei mongole a Hulagizilor din Persia. A fost al șaptelea han mongol al Persiei din 1295, până la moartea sa.

5 noiembrie 1499 – În Bretania se publică un dicționar breton-francez-latin, Catholicon, scris în 1464 de către Jehan Lagadeuc. Acesta este primul dicţionar breton, şi în același timp primul dicţionar francez.

5 noiembrie 1556 – Bayram Khan iese învingător din cea de-a doua bătălie de la Panipat și restabilește puterea mogulilor în India.

5 noiembrie 1605 – În Anglia a fost dejucat “Complotul prafului de pușcă“, după ce complotistul Guy Fawkes a fost surprins în subsolul Palatului Westminster din Londra, în timp ce încerca să plaseze explozibili sub sala unde avea să se țină întrunirea Parlamentului britanic, în care se desfășura o sesiune specială la care participau regele Iacob I, membrii guvernului și ai Parlamentului.

5 noiembrie 1720 – Tratatul de pace de la Constantinopol (“Pace Veșnică”) între Rusia și Imperiul Otoman confirmă tratatul încheiat la Adrianopol la 13 iunie 1713.

5 noiembrie 1757 – Războiul de sapte ani – Regele Prusiei, Frederic cel Mare, învinge armatele aliate ale Franţei şi Sfântului Imperiu Roman de la Bătălia de la Roßbach.

5 noiembrie 1831 – Conducătorul sclavilor americani răsculați, Nat Turner, este judecat şi condamnat la moarte în Virginia.

5 noiembrie 1838 – Federația Statelor Unite ale Americii Centrale a început să se dezintegreze, după ce Hondurasul a decis să părăsească organizația.

5 noiembrie 1879 – A murit James Clerk Maxwell, unul dintre fizicienii britanici care au influențat în mod decisiv ştiinţa secolului XX.

5 noiembrie 1880 – S-a născut, la Paşcani, România, marele scriitor român Mihail Sadoveanu.

5 noiembrie 1892 – S-a născut marele genetician englez J. B. S. Haldane.

5 noiembrie 1911 – S-a născut Roy Rogers, actor şi cântăreţ american, „Regele cowboylor”.

5 noiembrie 1911 – După ce a declarat război Imperiului Otoman la 29 septembrie 1911, Italia a anexat Tripoli şi Cirenaica.

5 noiembrie 1912 – Woodrow Wilson a fost ales președinte al Statelor Unite.

5 noiembrie 1913 – Regele Otto de Bavaria a fost detronat de vărul său, Prince Regent Ludwig, care şi-a asumat titlul de Ludwig al III-lea.

5 noiembrie 1913 – S-a născut Vivien Leigh, actriță de origine americană, pe numele real Vivian Mary Hartley.

5 noiembrie 1914 – Marea Britanie a anexat Ciprul și împreună cu Franta au declarat război Imperiului Otoman.

5 noiembrie 1916 – Împărații Germaniei şi Austro-Ungariei decid formarea unui Regat al Poloniei, pe teritoriile cucerite de la Rusia, în încercarea de a câștiga sprijinul polonez față de Puterile Centrale și de a ridica o armată poloneză.

5 noiembrie 1917 – Sf. Tihon, născut Vasili Ivanovici Bellavin, este ales al 11-lea Patriarh al Moscovei și al Bisericii Ortodoxe Ruse.

5 noiembrie 1917 – S-a născut celebra aviatoare franceză Jacqueline Auriol, prima femeie pilot de încercare.

5 noiembrie 1918 – În Basarabia este extinsă legea pentru organizarea generală a finanţelor statului, astfel fiind desfiinţată administraţia financiară centrală existentă în Basarabia ţaristă.

5 noiembrie 1923 – S-a născut Rudolf Augstein, publicist german, fondatorul revistei “Der Spiegel”.

5 noiembrie 1930 – Aparatul german Dornier Do X, cel mai mare, mai greu și mai puternic hidroavion din lume la acea dată, pornește de la Lacul Constanța în primul său zbor de promovare spre Amsterdam.

5 noiembrie 1930 – Scriitorul american Sinclair Lewis, autor al unor cărți ca “Babbitt” ori “Martin Arowsmith”, a primit Premiul Nobel pentru Literatură.

5 noiembrie 1930 – A decedat medicul olandez Christiaan Eijkman, descoperitorul cauzelor îmbolnăvirii de boala beri-beri, care l-a condus la descoperirea vitaminelor. Pentru această descoperire i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină pe anul 1929.

5 noiembrie 1931 – S-a născut Ike Turner, muzician, producător, textier american, fostul soţ a cântăreţei Tina Turner.

5 noiembrie 1933 – La Salonic în Grecia are loc, între 5 si 11 noiembrie, a patra Conferinţă balcanică care a adoptat Pactul balcanic.

5 noiembrie 1937 – Adolf Hitler vorbește într-o întrunire secretă despre planurile sale de cucerire a “spațiului vital” pentru poporul german.

5 noiembrie 1938 – S-a născut celebrul cântăreț franco-american Joe Dassin.

5 noiembrie 1940 – Democratul Franklin D. Roosevelt l-a învins pe contracandidatul său republican Wendell Willkie, obținând astfel, pentru prima dată în istoria SUA, al treilea mandat consecutiv la Casa Albă.

5 noiembrie 1959 – S-a născut celebrul muzician  Bryan Adams, interpret canadian de muzică pop-rock.

5 noiembrie 1960 – A încetat din viaţă producătorul, regizorul şi actorul american Mack Sennett, supranumit “regele comediei burleşti”.

5 noiembrie 1968 – Shirley Chisholm a fost prima femeie de culoare aleasă în Congresul american.

5 noiembrie 1968 – Richard Nixon, liderul Partidului Republican, a fost ales preşedinte al SUA.

5 noiembrie 1970 – Vaticanul a introdus serviciul divin în limba națională a fiecărei comunități romano-catolice.

5 noiembrie 1984 – Sandiniștii din Nicaragua proclamă victoria în alegeri a Frontului Sandinist de Eliberare, formațiune politică stângistă sprijinită de Cuba lui Castro. Au fost primele alegeri din ţară de la revoluţia care avusese loc în urmă cu cinci ani.

5 noiembrie 1989 – A murit Vladimir Horowitz, celebru pianist rus.

5 noiembrie 1991 – A încetat din viață, la 68 de ani, Robert Maxwell, om de afaceri, magnat al presei britanice. Moartea milionarului a provocat foarte multă vâlvă, corpul său fiind găsit în largul coastelor Tenerife. Robert Maxwell a dispărut pe când făcea o croazieră la bordul luxosului său iaht, Ghislaine.

5 noiembrie 1994 – La 45 de ani, boxerul George Foreman a devenit cel mai vârstnic campion la categoria super-grea după ce l-a bătut pe Michael Moorer.

5 noiembrie 1999 – Au fost executaţi prin spânzurare doi indieni, între care o femeie, şi doi cetăţeni din Sri Lanka, condamnaţi pentru că au participat la asasinarea, în 1991, a fostului premier indian Rajiv Gandhi.

5 noiembrie 2005 – A murit scriitorul englez John Fowles: “Colecţionarul”, “Magicianul”, “Iubita locotenentului francez”.

5 noiembrie 2006 – Fostul preşedinte irakian, Saddam Hussein, a fost condamnat la moarte prin spânzurare de Înaltul Tribunal Penal irakian, pentru rolul jucat în masacrarea a 148 de şiiţi la Dujail, în anii ’80.

5 noiembrie 2007 – China lansează primul său satelit circumlunar Chang’e 1.

5 noiembrie 2010 – A încetat din viaţă poetul român de origine basarabeană, Adrian Păunescu.

5 noiembrie, anual – Ziua mondială de conștientizare a tsunami-urilor.