Recurs la istorie: 10 noiembrie. Cele mai importante evenimente

10 noiembrie 1433 – S-a născut Carol Temerarul, duce al Burgundiei între 1467 și 1477 și ultimul duce de Burgundia din familia Valois.

10 noiembrie 1444 – Armatele otomane conduse de Sultanul Murad al II-lea au învins o armată creștină polono-maghiară în Bătălia de la Varna, consolidându-și astfel controlul asupra Constantinopolului și marcând începutul expansiunii otomane în Balcani.

10 noiembrie 1483 – S-a născut Martin Luther, scriitor și cel mai mare reformator religios german.

10 noiembrie 1508 – A apărut, din inițiativa lui Radu cel Mare, domn al Țării Românești (1495-1508), Liturghierul slavon, tipărit de călugărul Macarie, prima carte tipărită în Țara Românească.

10 noiembrie 1549 – A murit Papa Paul al III-lea, pe numele laic Alessandro Farnese. A păstorit Sfântul Scaun în perioada 1534-1549.

10 noiembrie 1673 – A încetat din viață Michał Korybut Wiśniowiecki, rege al Uniunii polono-lituaniene din 29 septembrie 1669 până la moartea sa. În timpul domniei sale Polonia a fost descentralizată și condusă de magnații polonezi.

10 noiembrie 1683 – S-a născut în Hanovra (Germania), regele George al II-lea al Marii Britanii.

10 noiembrie 1759 – S-a născut dramaturgul, poetul, prozatorul, esteticianul şi istoricul german Friedrich von Schiller (“Hoţii”,“Logodnica din Messina”, “Wilhelm Tell”).

10 noiembrie 1793 – În Franța revoluționară a fost proclamat Cultul Rațiunii, în încercarea de a înlocui religia creștină.

10 noiembrie 1801 – S-a născut americanul Samuel Gridley Howe, fondatorul școlii “Perkins School” pentru orbi.

10 noiembrie 1887 – S-a născut vestitul scriitor german Arnold Zweig.

10 noiembrie 1891 – A încetat din viaţă poetul simbolist francez Arthur Rimbaud.

10 noiembrie 1918 – Este adoptată Declarația de independență a Poloniei față de Rusia, Austro-Ungaria și Germania.

10 noiembrie 1919 – S-a născut Mihail Kalașnikov, general rus, proiectant de arme de foc.

10 noiembrie 1925 – S-a născut Richard Burton, actor de film britanic, originar din Țara Galilor (“Noaptea iguanei”, “Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, “Beckett”, “Richard Wagner”).

10 noiembrie 1928 – Hirohito a urcat pe tronul Japoniei, devenind al 124-lea împărat al acestei țări.

10 noiembrie 1928 – S-a născut celebrul compozitor de film italian Ennio Morricone.

10 noiembrie 1938 – Scriitoarea americancă Pearl Buck primeşte Premiul Nobel.

10 noiembrie 1938 – A încetat din viaţă Mustafa Kemal Atatürk, om politic, fondatorul și primul președinte (1923–1938) al Republicii Turcia, considerat părintele Turciei moderne.

10 noiembrie 1939 – S-a născut Russell Means, actor american de origine amerindiană.

10 noiembrie 1940 – România a fost lovită de un cutremur catastrofal cu epicentrul în Vrancea. Numărul victimelor a fost estimat la 1000 de morți și 4000 de răniți, majoritatea în Moldova.

10 noiembrie 1970 – Marele Zid Chinezesc a devenit obiectiv turistic. Este o construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare.

10 noiembrie 1975 – Adunarea Generală a ONU a aprobat o rezoluţie care echivala sionismul cu rasismul.

10 noiembrie 1977 – S-a născut celebra actriţă și cântăreaţă americană Brittany Murphy.

10 noiembrie 1982 – A încetat din viață Leonid Brejnev, politician rus și conducător al Uniunii Sovietice.

10 noiembrie 1989 – Populația germană a început demolarea Zidului Berlinului.

10 noiembrie 1989 – După 35 de ani de comunism, șeful Partidului Comunist din Bulgaria, Todor Jivkov, a fost înlăturat de la putere.

10 noiembrie 1995 – În Nigeria, dramaturgul și activistul de mediu Ken Saro-Wiwa, împreună cu alte opt persoane de la Mișcarea pentru supraviețuirea poporului Ogoni (Mosop), este spânzurat de către forțele guvernamentale.

10 noiembrie 2000 – A încetat din viaţă ex-premierul francez Jacques Chaban-Delmas, fost redactor la cotidianul “L’intransigent”.

10 noiembrie 2000 – Republica Federală Iugoslavia a fost admisă oficial în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), din care fusese suspendată în 1992.

10 noiembrie 2001 – A murit scriitorul american Ken Kesey, autor al romanului “Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1962). Regizorul Miloț Forman a ecranizat în anul 1975 romanul, câştigând cinci premii Oscar.

10 noiembrie 2002 – Faimosul cineast francez Michel Boisrond a încetat din viaţă.

10 noiembrie 2007 – A murit vestitul scriitor şi jurnalist american Norman Mailer.

10 noiembrie 2008 – La peste cinci luni după aterizarea pe Marte, NASA declară misiunea Phoenix încheiată, după ce comunicarea cu modulul s-a pierdut.

10 noiembrie 2010 – A decedat marele regizor italian Dino de Laurentiis.

10 noiembrie, anual – Ziua internațională a științei pentru pace și dezvoltare.

Sursă: moldpres.md