Record pentru mașinile electrice în Republica Moldova – numărul lor a crescut cu 190%

Numărul mașinilor electrice și hibride înregistrate în Republica Moldova în trimestrul III al acestui an a crescut cu 190% comparativ cu aceeași perioadă din 2024. Potrivit datelor oferite de Centrul Național pentru Energie Durabilă și Agenția Servicii Publice, 2735 dintre aceste vehicule sunt electrice, iar 18 549 hibride.

În ultimii ani, țara a făcut progrese semnificative în dezvoltarea transportului ecologic. Din 2018 până în septembrie 2025, au fost înregistrate peste 82 mii de vehicule electrice și hibride, majoritatea cetățenilor optând pentru modelele hibride și plug-in, care au ajuns la aproximativ 73 mii de unități, în timp ce automobilele complet electrice au depășit 9 mii de unități.

CNED a subliniat că această evoluție reflectă tranziția accelerată a Republicii Moldova către mobilitate sustenabilă, cu efecte directe asupra reducerii emisiilor de carbon și îmbunătățirii calității vieții. Creșterea numărului de vehicule electrice oferă și oportunitatea de a valorifica excesul de energie regenerabilă produsă în anumite zile cu soare și vânt puternic.

De exemplu, pe 14 aprilie, ponderea energiei regenerabile a atins un record de 36%, iar surplusul de energie verde poate fi utilizat pentru încărcarea mașinilor electrice. Ministerul Energiei susține că astfel se promovează un mediu mai curat și se optimizează utilizarea resurselor locale de energie regenerabilă.

Citiți mai mult:

Alertă alimentară: Ouă contaminate cu Salmonella, retrase de pe piață

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].