Profesor care practică apicultura din pasiune

Apicultura a fost dintotdeauna o activitate profitabilă. În multe cazuri, oamenii încep din dorința de a obține produse de calitate pentru familie și apropiați, iar apoi, fac din asta o afacere pe termen lung.

Nicolae Sîngereanu, din Orhei, a decis să combine meseria de profesor cu albinăritul.

Nicolae Sîngereanu, antreprenor: „Decizia de a fi apicultor nu a fost una intenționată, a fost una din pură curiozitate. Când eram student am fost împreună cu un coleg la stupina lui, în acest fel am îndrăgit și am fost foarte curios să cunosc și eu lumea albinelor, astfel am început de la un simplu hobby.”

Tânărul antreprenor face apicultură, dar nu ca toți.

Nicolae Sîngereanu, antreprenor: „Este vorba despre creșterea și multiplicarea albinelor, o nișă mai specială în apicultură. Deci, nu este una care ne-ar focusa pe miere, în schimb, suntem mai mult focusați pe producere de material biologic și comercializarea lui. A familiilor de albini, a roiurilor și a reginelor.”

Este mândru că afacerea sa se dezvoltă și a fost acreditată ca stupină de prăsilă. În țara noastră sunt puțini apicultori certificați în acest domeniu.

Nicolae Sîngereanu, antreprenor: „Este un mare progres pentru noi, nici nu ne-am gândit că vom ajunge vreodată la așa ceva. Dar treptat pe parcursul anilor, crescând, dezvoltându-ne, am ajuns să atingem și această performanță.”

Chiar dacă au fost și perioade complicate – pandemia, seceta, Nicolae Sîngereanu și-a urmat visul.

Acum, recomandă tuturor să investească și să creeze locuri de muncă în țară.

Nicolae Sîngereanu, antreprenor: „Recomand tuturor celor care au o idee de afacere, sau au acestă ambiție, neapărat să aibă curajul să se lanseze, cu siguranță vor reuși. Pentru că cheia succesului este doar ambiția.”