Produsele moldovenești ar putea reveni pe piața rusă

Produsele moldovenești ar putea reveni pe piața rusă. În acest sens, Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a ordonat guvernului rus să ia măsuri de sporire a exporturilor de produse agricole din țările Comunității Statelor Independente.

Dispoziția, publicată pe site-ul Kremlinului, cere „guvernului Federației Ruse, în cadrul acțiunilor de stabilizare a prețurilor la produsele alimentare, să ia măsuri în scopul creșterii volumului de importuri pe teritoriul Federației Ruse a producției agricole din statele-membre ale CSI”, se indică în lista măsurilor care urmează să fie întreprinse.

„Serviciul anti-monopol al Rusiei va asigura monitorizarea constituirii prețurilor la produsele alimentare, realizate prin rețelele de comerț”, stabilește dispoziția, precizând că primul raport despre executare va fi prezentat până la 1 septembrie, celelalte având o periodicitate trimestrială.

Anterior, Rusia a impus mai multe restricții și embargouri pentru produsele moldovenești, astfel încât exportul din Republica Moldova s-a reorientat preponderent spre alte piețe, în special spre cea a Uniunii Europene.

Și regiunea transnistreană exportă mai mult în UE decât în Rusia.