Producătorii pot obține certificatul de Forță Majoră

Din data de 2 octombrie curent, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova eliberează avizele de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligațiilor contractuale în baza noului regulament aprobat.

Acesta este menit să substituie procedura predării certificatului ce atestă evenimentul de FORȚĂ MAJORĂ.

Codul Civil a înlocuit conceptul de „forță majoră”  cu cel de „impediment care justifică neexecutarea obligației”.

Procedura de eliberare va fi aplicată în cadrul raporturilor contractuale comerciale în care cel puțin o parte este subiect al activității de întreprinzător și s-a convenit în scris atestarea de către CCI.

Solicitantul va depune cererea și documentele anexate la sediul Camerei de Comerț și Industrie sau, în cazul celei semnate electronic, la adresa camera@chamber.md.

Aceasta se perfectează conform formularului prevăzut în anexa Regulamentului CCI, cu indicarea fondul impedimentului – descrierea faptică și detaliată a evenimentului şi argumentele care atestă imposibilitatea neexecutării obligațiilor contractuale.

Agenții economici mai trebuie să anexeze contractul și actele confirmative. Avizul de atestare poate fi primit în termen de până la 30 de zile calendaristice de la data depunerii.

Pe parcursul anului 2020, la adresa Camerei, au parvenit circa 200 de solicitări, dintre care un procent substanțial îl constituie antreprenorii afectați de pandemie (în jur de 70%) și de calamitățile naturale din sectorul agrar.