Prins cu ”peștele-n sac”

Un agent economic autohton a „uitat” să declare trei tone de pește viu încercând să se eschiveze de la achitarea plăților vamale.

Producția estimată la suma de 100 de mii de lei era transportată din Ucraina pentru a fi comercializată în Moldova.

Cazul a avut loc în localitatea Ștefan-Vodă, unde echipele mobile ale Serviciului Vamal au oprit un autovehicul, despre care dețineau informații că ar fi implicat în trafic ilicit de mărfuri.

Conform actelor de însoțire, în mașină erau patru tone de pește proaspăt.

Oamenii legii aveau suspiciuni cu privire la neconcordanța datelor privind cantitatea indicată în documente. Acest fapt i-a determinat să efectueze un control detaliat.

După inspectarea mijlocului de transport, au fost descoperite în total șapte tone de pește viu.

Cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor continuă.

Conform procedurii, agentul economic urmează să achite integral plățile vamale pentru lotul nedeclarat. De asemenea, el va fi atras la răspundere materială și contravențională.