Primul echipament de ambalare a fructelor de tip flow-pack

Producătorii de fructe din regiunea transnistreana au acces la primul echipament modern de ambalare de tip flow-pack a fructelor, procurat și instalat în cadrul unei companiei tiraspolene.

Acesta este necesar, în special, pentru împachetarea producției destinate comercializării cu amănuntul în magazine, solicitată de consumatori, mai ales, după introducerea restricțiilor pandemice.

„După ce am analizat nevoile pieței, ne-am dat seama că ambalajul individual este ales atât de consumatorul final, cât și de supermarketuri. Un ambalaj conține șase fructe, a căror greutate totală este de un kilogram, ceea ce este comod. Caserola este universală, pot fi ambalate mere, nectarine și piersici. În viitor, intenționăm să extindem gama produselor împachetate pentru căpșuni, cireșe și caise. Echipamentul permite ambalarea a 1,5 tone de mere pe oră, iar în proces sunt implicate doar trei persoane”, a explicat Iurie Diuța, producător agricol, regiunea transnistreană.

Potrivit experților, ambalarea flow-pack oferă multiple avantaje. Printre acestea, asigurarea igienei, extinderea termenului de valabilitate pentru anumite fructe, reducerea pierderilor de greutate din cauza deshidratării. În momentul în care producătorul optează pentru un ambalaj de calitate și inofensiv, el se aliniază la cerințele naționale de siguranță a alimentului sau la cele ale pieței de desfacere.