Primarii din localitățile Republicii Moldova pot aplica la Programul ”Satul European 2”

Primarii din localitățile Republicii Moldova pot aplica la Programul ”Satul European 2”. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a lansat apelul pentru autoritățile publice locale din mediul rural să depună dosarele de participare. Potrivit oficialului, prin intermediul celui de-al doilea proiect se urmărește susținerea integrală a tuturor localităților pentru construcția apeductelor.

”Toate primăriile, mai mici sau mai mari vor putea aplica la această măsură cu proiecte de până la 10 milioane de lei fără contribuția localităților. Încurajez toți primarii comunelor care nu au sisteme de alimentare cu apă să aplice anume la această măsură”, a menționat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Potrivit ministrului Spînu, perioada de aplicare este 20 decembrie 2023 – 29 martie 2024. Informația completa despre program va fi publicată în ghidul de aplicare, iar pentru întrebări suplimentare primarii se vor putea adresa la Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Potrivit autorităților, la doi ani de la lansarea programului „Satul European”, „se implementează aproximativ 900 de proiecte în toată țara. În cadrul Satul European și satul European Express, peste 520 de proiecte deja au fost realizate. În 61 de localități există deja sistem de apă sau canalizare. Alte 37 de localități au reabilitat sistemul de iluminat stradal, s-au reabilitat case de cultură, grădinițe, școli, parcuri, terenuri sportive sau de joacă pentru copii”. Prin intermediul programului „Satul European” au fost finanțate proiecte de dezvoltare a localităților din Republica Moldova, cu o valoare totală de două miliarde de lei.