Prim-ministrul interimar: Nu au fost introduse restricţii noi pentru cetăţeni

Interdicții noi pentru cetățenii Republicii Moldova nu au fost introduse. Declarația a fost făcută de către prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi într-un briefing, unde a menționat că se atestă o dinamică pozitivă privind combaterea pandemiei.

Totuși, oamenii trebuie să aibă o atitudine precaut-optimistă faţă de evoluţia bolii.

De asemenea, potrivit oficialului, pentru perioada stării de urgenţă a fost suspendată acordarea primelor unice pentru salariați.

Totodată, loturile de vaccin Sputnik V donate de Rusia vor fi scutite de taxele vamale.