Prețurile producției industriale s-au majorat în decembrie

În luna decembrie 2022, prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de noiembrie 2022 cu 1,3 la sută și față de decembrie 2021 – cu 27,6 la sută, informează Biroul Național de Statistică.

Astfel, ca urmare a creșterii mai lente a prețurilor producătorului în decembrie 2022, majorarea anuală a prețurilor producătorului s-a micșorat cu 0,5% față de nivelul înregistrat în noiembrie 2022.

Menționăm că, în industria extractivă, luna trecută, prețurile producătorului s-au majorat față de noiembrie 2022 – cu 0,2%, iar față de decembrie 2021 – cu 32,3%, iar în industria prelucrătoare, costurile s-au mărit față de luna anterioară cu 1% și față de decembrie 2021 – cu 21,7%.

Ce ține de sectorul energetic, aici, în decembrie 2022, prețurile producătorului s-au majorat față de noiembrie 2022 cu 3% și față de decembrie 2021 – cu 88,5%, potrivit Biroului Național de Statistică.