Prețurile producătorului în industrie, în creștere

Și prețurile producătorului în industrie s-au majorat în februarie curent față de ianuarie 2023 cu 2,1%, față de decembrie 2022 – cu 3,4% și în comparație cu februarie 2022 – cu 26%, relatează Biroul Național de Statistică.

În industria extractivă, luna trecută, prețurile producătorului s-au majorat față de ianuarie curent cu 1,1%, în industria prelucrătoare, cu 2,3%, iar în sectorul energetic, cu 1,5%.

Totodată, luna trecută, comparativ cu luna ianuarie curent, prețurile producătorului la Principalele Grupe Industriale au evoluat în felul următor: în industria bunurilor de capital prețurile s-au majorat cu 20,1%, iar în industria bunurilor de uz curent – cu 0,5%,

Pe de altă parte, în industria bunurilor intermediare, cu excepția energiei, prețurile s-au micșorat cu 0,5%, iar în industria bunurilor de folosință îndelungată – cu 0,1%, mai notează sursa citată.