Preţurile petrolului au scăzut cu aproape 3%. Cel mai mic preț din ultimele trei luni

Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu aproape 3%, până la cele mai reduse niveluri din mai mult de trei luni, din cauza preocupărilor legate de scăderea cererii în SUA şi China, transmite Reuters.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 2,14 dolari, sau cu 2,6%, până la 79,47 dolari pe baril. Preţul ţiţeiului american a pierdut 2,12 dolari, sau 2,7%, până la 75,25 dolari pe baril. Ambele valori de referinţă au atins cel mai scăzut nivel de la jumătatea lunii iulie.

De asemenea, cântărind preţurile din piaţă, stocurile de ţiţei din SUA au crescut cu aproape 12 milioane de barili săptămâna trecută, au declarat marţi seara surse din piaţă, citând cifrele Institutului American de Petrol. Aceasta ar fi cea mai mare creştere din februarie, în comparaţie cu datele guvernamentale.

Între timp, producţia de ţiţei din SUA va creşte în acest an cu ceva mai puţin decât erau aşteptările anterioare, dar consumul de petrol va scădea cu 300.000 de barili pe zi.

Datele din China, cel mai mare importator de ţiţei din lume, au arătat că exporturile sale totale de bunuri şi servicii s-au contractat peste aşteptări, alimentând îngrijorările legate de perspectiva cererii de energie.

În zona euro, datele care arată scăderea vânzărilor cu amănuntul au evidenţiat, de asemenea, cererea slabă a consumatorilor şi perspectiva recesiunii.