Prețurile au crescut de sărbători

Înaintea sărbătorilor de iarnă au crescut prețurile la mai multe produse de consum. Potrivit Biroului Național de Statistică, alimentele de bază s-au scumpit luna trecută cu 0,5 la sută, în comparație cu noiembrie 2020.

Totodată, timp de o lună, costul legumelor proaspete s-a majorat cu peste patru la sută – cel mai mult la ardeii graşi, varză, vinete, roşii, castraveţi și usturoi.

Majorări s-au înregistrat și la struguri, ouăle de găină, crupe, orez, cașcaval, brânză de vaci, smântână, făină, zahăr, miere de albine și ulei de floarea- soarelui.

S-au ieftinit morcovii, cartofii, fructele exotice, carnea de porc, carnea de oi, preparatele din carne și semifabricatele, peștele proaspăt și congelat.

În cazul mărfurilor nealimentare, cele mai accentuate scumpiri, cu aproximativ trei la sută, s-au înscris la carburanţi, maşini, televizoare, medicamente şi ţigări.

Au scăzut tarifele la gazul furnizat consumatorilor casnici prin rețea.

Au crescut și costurile pentru serviciile prestate populaţiei. Pentru asigurarea auto obligatorie se va plăti cu 15 la sută mai mult.

De asemenea, cei care vor să călătorească peste hotare trebuie să scoată din buzunar, în medie, cu 4 la sută mai mulți bani.

Potrivit statisticii, rata inflaţiei în Moldova la sfârşitul anului 2020 a constituit 0,39% faţă de 7,5 – în 2019. Cifra reală este departe de coridorul ţintă al Băncii Naţionale de 5 la sută.