Prețul motorinei rămâne neschimbat

Prețul la benzină scade cu 9 bani, iar la motorină rămâne neschimbat, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. 

Astfel, vineri, un litru de benzină cu cifra octanică A-95 va putea fi comercializat la stațiile PECO din Moldova la un preț maxim de 21.54 de lei sau cu 9 bani mai puțin decât joi.

Ce ține de motorina standard, vineri, pentru un litru, șoferii noștri vor trebui să scoată din buzunar nu mai puțin de 18.56 de lei.

Preţurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către ANRE în baza unei metodologii, aprobată de majoritatea parlamentară în luna septembrie.

De atunci, costurile la aceste produse au crescut practic zilnic.